Poet universal, Eminescu a fost expresia sufletului lumii. Gino Lupi
ORIZONTAL : 1) Figură de stil utilizată de
gigantul literaturii române, bazată pe opoziţia dintre îiubirea pură a femeii
şi iubirea pătimaşă a bărbatului –Plafon. 2) Poezia
debutează în stilul romantic eminescian: Noaptea-n
Doma întristată, prin lumini îngălbenite / A făcliilor de... care ard lângă
altare– Pe-a altarului...
în de raze roşii frângeri, / Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede (pl.). 3) Angelica arătare
feminină este înfăţişată într-un cadru misterios, îngenunchiată în faşa
icoanei: Albă ca zăpada iernei, lucie ca
apa lină, / Se răsfrânge ca-n... a copilei umbră plină – Spicuim
din Luceafărul: Nu caut
vorbe pe... , / Nici ştiu cum aş începe. 4)
Prefăcut! – Cei doi eroi se împacă prin iubire: Ceasul ultim îi împacă toată viaţa-i de...(pl.). 5)
Demonul trăieşte momente de incertitudine: Şi
când mori să vezi că-n lume vieţuit-... în zadar – Localitate
în Austria – Din Sărmanul Dionis: El... într-o chiliuţă din casele unui boier mare.
6) Poezia ... –au anii – Demonul cugetă: O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, ... amar.
7) Vai! (reg.) – Fiica de rege este atrasă de demon: Ea-l vede mişcând poporul cu... reci, îndrăzneţe: /
Ce puternic e– Persoana întâi. 8) Din Scrisoarea
III: Atunci el pricepe visul
că-i trimis de la profet, / Că pe-o... se-nălţase chiar în rai la Mohamet
– Bice! 9) Tot din Scrisoarea III: Vede cum din cerul luna... şi se coboară–
În finalul poeziei din titlul nostru, geniul distrugerii îşi încheie
întrebările vieţii descoperindu-le sensul în iubire: Am urmat pământul ista, vremea mea,... , poporul, /
Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis. 10)
Înger cel revoltat aruncat în abis (Mit.) – Înger şi demon în textul poeziei
– Ochii celor doi se întâlnesc: Se
privesc, ... a se soarbe în dorinţa lor aprinsă.11)
Rimă! – Scăparea demonului de o lungă
agonieîn momentul apariţiei iubitei. 12) Chipul fetei
produce admiraţie: Lângă marmura cea albă
văd fiinţa-i... – o negură
diafană mestecată-n... ; clară / E privirea-ţi inocentă sub a genelor umbrire(sing.).
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
Dicţionar: PRE, ARL, IAI, AZA, IRI, OBA, ONE.
Consultarea textului Noaptea-n Doma întristata, prin lumini îngalbenite A facliilor de ceara care ard lânga altare - Pe când bolta-n fundul Domei sta întunecoasa, mare, Nepatrunsa de-ochii rosii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lânga arcul în perete, Genuncheata sta pe trepte o copila ca un înger; Pe-a altarului icoana în de raze rosii frângeri, Palida si mohorâta Maica Domnului se vede. O faclie e înfipta într-un stâlp de piatra sura; Lucii picaturi de smoala la pamânt cad sfârâind Si cununi de flori uscate fâsâiesc amirosind S-a copilei rugaciune tainic sopotit murmura. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce marmurita, Într-o umbra neagra, deasa, ca un demon El vegheaza, Coatele pe bratul crucii le destinde si le-aseaza, Ochii cufundati în capu-i, fruntea trista si-ncretita. Si barbia lui s-apasa de al pietrei umar rece, Parul sau negru ca noaptea peste-al marmurei brat alb; Abia candela cea trista cu reflectul ei roz-alb Blând o raza mai arunca ce peste-a lui fata trece. Ea un înger ce se roaga - El un demon ce viseaza; Ea o inima de aur - El un suflet apostat; El în umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat - La picioarele Madonei, trista, sfânta, Ea vegheaza. Pe un mur înalt si rece de o marmura curata, Alba ca zapada iernei, lucie ca apa lina, Se rasfrânge ca-n oglinda a copilei umbra plina - Umbra ei, ce ca si dânsa sta în ruga-ngenuncheata. Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire, Cu de marmur-alba fata si cu mâinile de ceara, Val - o negura diafana mestecata-n stele; clara E privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire; Ce-ti lipseste sa fii înger - aripi lungi si constelate. Dar ce vad: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde? Doua umbre de aripe ce se misca tremurânde, Doua aripe de umbra catre ceruri ridicate. O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de paza; Lânga marmura cea alba vad fiinta-i aeriana. Peste viata-i inocenta, viata lui cea sunta plana, Lânga dânsa el se roaga, lânga ea îngenuncheaza. Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este, Însa aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate; Muri sfintiti de-a omenirii rugaciuni îndelungate Vad aripele-i diafane si de dânsele dau veste. Te iubesc! - era sa strige demonul în a lui noapte, Dara umbra-naripata a lui buze le înmoaie; Nu spre-amor, spre-nchinaciune el genunchii-si încovoaie Si asculta dus din lume a ei dulci si timizi soapte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ea? - O fiica e de rege, blonda-n diadem de stele, Trece-n lume fericita, înger, rege si femeie; El rascoala în popoare a distrugerii scânteie Si în inimi pustiite samana gândiri rebele. Despartiti de-a vietii valuri, între el si între dânsa Veacuri sunt de cugetare, o istorie, -un popor, Câteodat' - desi arare - se-ntâlnesc, si ochii lor Se privesc, par a se soarbe în dorinta lor aprinsa. Solutia careului: Imparat si proletar 3
|
Ochii
ei cei mari, albastri, de blândete dulci si moi, Ce adânc patrund în ochii lui cei negri furtunosi! Si pe fata lui cea slaba trece-usor un nour ros - Se iubesc... Si ce departe sunt deolalta amândoi! A venit un rege palid, si coroana sa antica, Grea de glorii si putere, l-a ei poale-ar fi depus, Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus Si în mâna-i însceptrata, mâna ei îngusta, mica. Dara nu - mute ramas-au buzele-i abia deschise, Muta inima în pieptu-i, mâna ei trasa-ndarat. În a sufletului taina, ea iubea. Clar si încet Se ivea fata de demon feciorestilor ei vise. Ea-l vedea miscând poporul cu idei reci, îndraznete; Ce puternic e - gândi ea, cu-amoroasa dulce spaima; El prezentul îl rascoala cu-a gândirilor lui faima Contra tot ce gramadira veacuri lungi si frunti marete. El ades suit pe-o piatra cu turbare se-nfasoara În stindardul ros si fruntea-i aspra-adânca, încretita, Parea ca o noapte neagra de furtune-acoperita, Ochii fulgerau si vorba-i trezea furia vulgara. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe un pat sarac asuda într-o lunga agonie Tânarul. O lampa-ntinde limb-avara si subtire, Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i stie de stire, Nimeni soarta-i n-o-mblânzeste, nimeni fruntea nu-i mângâie. Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei, Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbracate Cu-a lui Dumnezeu numire - astazi toate-s îndreptate Contra inimii murinde, sufletul vor sa-i sugrume! A muri fara speranta! Cine stie-amaraciunea Ce-i ascunsa-n aste vorbe? - Sa te simti neliber, mic, Sa vezi marile-aspiratii ca-s reduse la nimic, Ca domnesc în lume rele caror nu te poti opune, C-opunându-te la ele, tu viata-ti risipesti - Si când mori sa vezi ca-n lume vietuit-ai în zadar: O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar Mai crud nici e cu putinta. Simti ca nimica nu esti. Si acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasa. Cum a intrat el în viata? Cât amor de drept si bine, Câta sincera fratie adusese el cu sine! Si rasplata? - Amarârea, care sufletu-i apasa. Dar prin negurile negre, care ochii îi acopar, Se apropie-argintoasa umbra nalt-a unui înger, Se aseaza lin pe patu-i; ochii lui orbiti de plângeri Ea-i saruta. De pe dânsii negurile se descopar... Este Ea. C-o multumire adânca, nemaisimtita, El în ochii ei se uita. - Mândra-i de înduiosere; Ceasul ultim îi împaca toata viata-i de durere; Ah! sopteste el pe moarte - cine esti ghicesc, iubita. Am urmat pamântul ista, vremea mea, viata, poporul Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis; El n-a vrut ca sa condamne pe demon, ci a trimis Pre un înger sa ma-mpace, si-mpacarea-i... e amorul. |
Poezia
"Inger si demon" a aparut in revista "Convorbiri literare"
la 1 aprilie 1873, odata cu Floare albastra. Cu o jumatate de an mai inainte,
la 7 septembrie 1872, cele doua opere fusesera citite de Eminescu la o sedinta
a Junimii." Inger si demon" tine "angelologie" si grupeaza,
ca intr-un ciclu, un intreg ansamblu de poeme aparute aproape in aceeeasi
perioada. Femeia inseamna in prima etapa a creatiei eminesciene principalul
component al armoniei cosmice, ea este eternul feminin care inlesneste eternitatea
poeziei.
Din acest nucleu se vor dezvolta doua ipostaze fundamentale ale eroticii eminesciene: angelitatea femeii, cultivata indeosebi in poezia din tinerete (Inger palid, Basmul ce l-as spune ei, Din noaptea, Inger si demon)) si o a doua ipostaza caracteristica eroticii lui Eminescu e conceperea frumusetii feminine ca o imagine in lumea fundamentala a frumusetii absolute, asociind iubirea cu poezia, caci iubirea insasi capata in erotica eminesciana multiple valente.
Tema poezie "Inger si demon", este iubirea, incorporata cu meditatii filosofice asupra zadarniciei vietii, unde iubita este vazuta in ipostaza ingerului, iar el in ipostaza rebelului, demon insurgent instigand la nesupunere. Explicatia pesimismului eminescian prin "deziluzia" pe care a simtit-AZo omul Eminescu pentru ca nu sAZ-au infaptuit idealurile promise de pasoptisti, devine obiectul tanarului demonic din poezia "Inger si demon".
Cauza pesimismului poetului nu se afla nici in contactul cu Junimea, nici in cunoasterea lui Schopenhauer, ci in "simtirea adanca particulara personalitatii sale artistice a unui adevar, la care omenirea nu ajunge decat din cand in cand si dupa un grad mare de cultura, si care i sAZ-a impus in parte si lui, cu atat mai mult cu cat insusi felul particular al imaginatiunii sale sentimentale si reflexive iAZl "impunea"originalitatea simtirii si cugetarii lui Eminescu, aratand nuantele deosebite pe care le comporta pesimismul acestuia in deosebire de cel schopenhauerian.
Din acest nucleu se vor dezvolta doua ipostaze fundamentale ale eroticii eminesciene: angelitatea femeii, cultivata indeosebi in poezia din tinerete (Inger palid, Basmul ce l-as spune ei, Din noaptea, Inger si demon)) si o a doua ipostaza caracteristica eroticii lui Eminescu e conceperea frumusetii feminine ca o imagine in lumea fundamentala a frumusetii absolute, asociind iubirea cu poezia, caci iubirea insasi capata in erotica eminesciana multiple valente.
Tema poezie "Inger si demon", este iubirea, incorporata cu meditatii filosofice asupra zadarniciei vietii, unde iubita este vazuta in ipostaza ingerului, iar el in ipostaza rebelului, demon insurgent instigand la nesupunere. Explicatia pesimismului eminescian prin "deziluzia" pe care a simtit-AZo omul Eminescu pentru ca nu sAZ-au infaptuit idealurile promise de pasoptisti, devine obiectul tanarului demonic din poezia "Inger si demon".
Cauza pesimismului poetului nu se afla nici in contactul cu Junimea, nici in cunoasterea lui Schopenhauer, ci in "simtirea adanca particulara personalitatii sale artistice a unui adevar, la care omenirea nu ajunge decat din cand in cand si dupa un grad mare de cultura, si care i sAZ-a impus in parte si lui, cu atat mai mult cu cat insusi felul particular al imaginatiunii sale sentimentale si reflexive iAZl "impunea"originalitatea simtirii si cugetarii lui Eminescu, aratand nuantele deosebite pe care le comporta pesimismul acestuia in deosebire de cel schopenhauerian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu